Londra

Londra

May vrea sa accelereze negocierile pentru Brexit

Brexitul, pe repede înainte. Premierul britanic vrea să accelereze negocierile pentru retragerea din Uniunea Europeană, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a premierului Theresa May, citată de DPA, scrie Agerpres. “Suntem gata să intensificăm negocierile. Nu...

Sistem de plată controversat pentru traversarea de la Dartford. Șoferii vor plăti la minut!

Începând din 2018, Dartford Crossing introduce un nou sistem de plată. Astfel, șoferii care vor trece prin Tunelul Dartford și pe Podul Reginei vor plăti 50p pentru fiecare minut petrecut între joncțiunile 31 și...

Minunat sau înfiorător? Prințesa Diana și Ducesa de Cambridge, în aceeași fotografie (FOTO)

O imagine în care apar Prințesa Diana și Ducesa de Cambridge a produs enorm de multă emoție printre utilizatorii rețelei de socializare Facebook, care, cu melancolie, se întreabă ce-ar fi fost, dac-ar fi fost...

Poliția din Anglia face raiduri în locuințele românilor. Sunt vizate casele supraaglomerate!

Consiliile din cel puțin două zone ale Londrei, din est și din nord, au anunțat că vor controla locuințele închiriate în special de imigranți, pentru a constata dacă nu se încalcă legea cu privire...

Veste Buna pentru Romanii din Marea Britanie, Londra este într-o poziție bună în negocierile...

Marea Britanie simte că se află într-o poziție bună în negocierile privind ieșirea sa din Uniunea Europeană și dorește să convină cu UE până în luna octombrie ca tratativele să abordeze și relația viitoare...
Floyd Mayweather şi luptătorul MMA Conor McGregor

Mayweather vs McGregor. Meciul va este transmis LIVE aici, Mayweather sau McGregor. transmisie LIVE...

TRANSMISIE LIVE Show Time - Mayweather vs McGregor Championsip live din T-Mobilă Arena din Las Vegas, SUA Floyd Maweather vs Connor McGregor. Ambii au trecut cântarul oficial înaintea luptei de la Las Vegas. McGregor a cântărit...

BREXIT: Londra solicită ca mărfurile sale să fie vândute în UE fără costuri suplimentare

Marea Britanie a cerut luni ca firmele producătoare de mărfuri la standarde europene să îşi poată vinde produsele în UE fără a li se adăuga costuri suplimentare, chiar şi după Brexit, informează The Independent,...

Numărul cetăţenilor UE care lucrează în Marea Britanie a atins un nivel record. Românii...

În pofida Brexit-ului, numărul cetățenilor din Uniunea Europeană care lucrează în Marea Britanie a atins un nivel record. Asta se datorează parțial unei creșteri accentuate a numărului de muncitori din Bulgaria și România, relatează...

Șoarecii din Palatul Westminster au provocat în ultimul an pagube de 130.000 de lire...

Șoarecii din Palatul Westminster, din capitala Marii Britanii, au provocat în ultimul an pagube în valoare de peste 130.000 de lire sterline, relatează agenția de presă Xinhua, potrivit Agerpres. În urmă cu cinci ani,...

ULTIMA ORA: Record de români în Regatul Unit. Cifrele depășesc orice imaginație

Noile statistici arată că nivelul record al ocupării forței de muncă în Marea Britanie este alimentat de o creștere continuă a imigrației din România și Bulgaria, NOTEAZA ziarulromanesc.met citand The Sun. Astfel, un număr record de 362.000...