DISTRIBUIȚI

Negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit este îngrijorat de planurile Marii Britanii pentru frontiera cu Irlanda după ieşirea din Blocul comunitar, relatează BBC, potrivit Mediafax. „Ceea ce văd în documentele Marii Britanii privind Irlanda şi Irlanda de Nord mă îngrijorează.

Marea Britanie doreşte ca UE să suspende aplicarea legilor sale, a uniunii vamale şi a pieţei sale unice pentru ceea ce va reprezenta o nouă frontieră externă a UE. Marea Britanie vrea să folosească Irlanda ca pe un test pentru viitoarele relaţii comerciale cu UE.

Aceste lucruri nu se vor întâmpla. Nu ar fi corect pentru Irlanda şi pentru Uniunea Europeană. Totodată, cetăţenii irlandezi din Irlanda de Nord trebuie să se bucure în continuare de drepturile de cetăţeni ai UE „, a spus Barnier. În luna august, Marea Britanie a susţinut că, după Brexit, nu ar trebui să existe puncte de frontieră şi controale de imigraţie de-a lungul frontierei de 500 de kilometri.

Autorităţile de la Bruxelles şi Dublin declară că vor să păstreze o frontieră deschisă, însă susţin că Marea Britanie nu a reuşit să explice modul în care va reuşi acest lucru având în vedere intenţia declarată de a părăsi uniunea vamală a Uniunii Europene.

NICIUN COMENTARIU