DISTRIBUIȚI

Premierul Theresa May: Imigrantii europeni pot intra liberi in Marea Britanie pana in anul 2022!

Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a lăsat să se înţeleagă că imigranţilor europeni li se va permite să intre în Regatul Unit cu drepturi depline timp de 3 ani după finalizarea Brexit din 2019.

Theresa May, aflată într-o vizită în Orientul Mijlociu, a declarat că trebuie să existe „o perioadă”, după Brexit în care companiile și guvernele să implementeze acordul pe care Marea Britanie îl va negocia cu UE, perioadă pe timpul careia va fi permisă libera circulație.

Acest lucru creează perspectiva ca Regatul Unit nu va detine controlul efectiv asupra frontierelor sale până în anul 2022, având în vedere că liderii UE au sugerat că este necesară o perioadă de tranziție de trei ani după Brexit, scrie The Telegraph.

De asemenea, prim-ministrul a spus că, în doi ani, va ajunge la un acord final cu statele membre ale Uniunii Europene. Theresa May a fost întrebată de reporteri dacă ar exclude libera circulație a imigranților în timpul unei perioade de tranziție după Brexit.

„Odată ce am încheiat un acord, odată ce am convenit cum vor fi noile relații în viitor, va fi necesar să existe o perioadă în care companiile și guvernele să îşi ajusteze sistemele la noua situaţie și așa mai departe, în funcție de natura acordului”, a declarat May, adăugând că Marea Britanie va avea „control asupra frontierelor și a imigrației” odată ce va părăsi UE, însă fără a preciza o dată când se va întâmpla exact acest lucru.

Richard Tice, copreședinte al grupului de presiune „Leave Means Leave”, care militează pentru o ieşire dură a Regatului Unit din UE, a avertizat că un număr suplimentar de mai mult de un milion de imigranți s-ar putea muta în Marea Britanie dacă nu se va conveni rapid asupra datei când se va pune capăt imigraţiei.

„Dacă primul-ministrul nu reușește să stabilească un termen când va putea fi întreruptă imigrația, Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru o criză întrucât este foarte probabil ca aproximativ 1,25 milioane de noi imigranți din UE să se mute în Marea Britanie… iar serviciile noastre publice, de transport și capacitatea noastră de găzduire a acestora, care sunt deja la limită, nu vor putea să facă față situaţiei”, a avertizat Tice.

NICIUN COMENTARIU